La fel cum la exterior, spațiul e fragmentat, prea plin de tot felul de stimuli și a cărui traversare e îngreunată de multe obstacole (mașini, stâlpi de parcare, trotuar accidentat, etc.), pasajul face trecerea la un alt fel de spațiu supra-încărcat de hibriditatea stimulilor specifici culturii consumeriste.
Totuși, în zilele când afară temperatura este ridicată, față de căldura înăbușitoare de afară prin care omenii se mișcă agale, oarecum mai relaxați și aparent fără scop, pasajul subteran are o viața a lui în care ritmul este dat de stridența stimulilor de consum, care ghidează corpurile.
Oameni de diferite vârste și categorii sociale sunt ghidați de stimuli specifici culturii consum. Cineva cumpără un ziar de la chioșcul plasat în mijlocul căii de trecere, iar altcineva mai întâi se informează de pe Internetul accesat de pe telefon și apoi intră în magazinul de produse naturiste al cărui nume devine ironic în contextul unui pasaj subteran („Paradisul verde”). O doamnă pare interesată să cumpere un tablou cu un peisaj natural de la expoziția cu vânzare. O bătrână cu pălărie de soare cumpără o cafea, probabil pentru a o bea în parc, cum am observat că fac și alții.
La orele 11, magazinul de dresuri este închis, restaurantul vegan nu s-a deschis încă, iar shaorma nu pare o opțiune într-o zi caniculară, de aceea mesele sunt goale. Un domn îl salută pe vânzătorul de la cofetărie, iar cei care intră grăbiți își lasă din mers privirea furată de vitrina cu prăjituri. Astfel, și la interior și în subteran, spațiul este unul care obosește trecătorii și locuitorii zonei, plasând corpurile lor într-o relație tensionată cu spațiul urban.
