Nostalgia ca imposibilitate de a se ancora în prezent și noi orizonturi

Simpla expunere la aceste promisiuni de revitalizare a spațiului urban a produs reacții contradictorii.


În primul deceniu postcomunist, discursul brașovenilor despre schimbările din peisajul urban a fost unul al revoltei mocnite față de cei care „au distrus fabrici și uzine cu locuri de muncă pentru cei mulți”, pentru a construi centre comerciale de la care „își vor permite să cumpere prea puțini”.

Această poziție mai este încă prezentă și astăzi la unele persoane cu care am discutat, chiar în legătură cu zona Centrului Civic. Discutând cu persoane din aceeași categorie de vârstă, pozițiile sunt uneori discordante, deși adesea se crede că tinerii sunt adepții progresului și vârstnicii cei ai respingerii schimbării. Două doamne cu vârste de 68 și 70 de ani pun accentul pe fosta industrie a Brașovului și pe o tradiție locală, ambele distruse, și ne spun că locurile de muncă promise de construcția noului mall nu pot egala cele ale fostelor uzine.

Alte persoane surprind aspecte diferite. Ca rezident al centrului nou pe care îl consideră tot mai depopulat și transformat în zonă de tranzit, un alt domn în vârstă de 62 de ani își pune speranța în turiștii atrași de viitorul mall care ar putea revitaliza cartierul, concurând cu efervescența turistică din centrul istoric al orașului. Două tendințe sunt vizibile în astfel de discursuri.

Pe de o parte, o atitudine nostalgică, o legătură puternică și afectivă cu trecutul, înțeleasă și ca o imposibilitate de a întrevedea orizonturi de viață mai bune în contextul prezent, prin noile schimbări. Pe de altă parte, un orizont promițător al orașului raportat la potențialități noi, la prezența unor noi populații aici, dar ignorând istoria și memoria locului și implicațiile acestor transformări pentru zona de locuit din vecinătate.