Locuirea la bloc presupune și gestionarea spațiilor comune. În zonele din spatele arterelor principale, acolo unde spațiul verde este mai generos, locuitorii și-au dezvoltat practici și reguli tacite de amenajare a acestora, pentru a umaniza spațiul și a-l face mai primitor și mai plăcut.
Dintr-un spațiu public impersonal, acesta este transformat într-unul unul îngrijit și ordonat. Din discuțiile cu un tânăr care locuiește în zonă, a reieșit că, amenajarea spațiilor verzi dintre blocuri urmează o ordine locală cu reguli de la sine înțelese. De pildă, este comun acceptat ca persoanele care locuiesc la parter să aibă responsabilitatea amenajării acestor mini-grădini, pentru că „vederea le aparține lor”.
Munca lor, ce implică eliminarea „buruienilor” și plantarea florilor este intens apreciată și legitimată de vecini, drept dovezi de „hărnicie”. În anumite situații, aceste preocupări de transformare a spațiilor comune au facilitat identificarea acelor vecini care au abilitatea și disponibilitatea de a contribui la transformarea spațiilor interne sau externe comune locuințelor din vecinătate.
Putem vorbi despre cristalizarea unei forme incipiente de cetățenie manifestate în planul restrâns al vecinătății
