Confortul supravegherii și încorporarea submisivității pietonilor față de mașini

Image ALT

Proximitatea arterelor principale de circulație rutieră inspiră discursuri despre siguranța pietonilor.


Discutând cu un tânăr care locuiește în Centrul Civic, aflăm că acesta nu doar că observă prezența camerelor de supraveghere în intersecții, ci și o consideră un element reconfortant pentru propria siguranță în traversare.

Într-un oraș în care este de la sine înțeleasă supremația mașinilor față de pietoni, pietonul naturalizează necesitatea tehnologiilor de supraveghere și interpretează rolul acestora ca fiind predominant de a verifica dacă pietonii respectă culoarea semaforului în traversare și secundar de a supraveghea traficul rutier.

Din discuțiile și cu alți locuitori ai zonei, a reieșit că, în viziunea acestora, montarea mai multor camere de supraveghere constituie soluția optimă de regularizare a traficului rutier prin cartier. Nu de puține ori, pietonii care așteaptă să traverseze, exclamă atunci când mașinile opresc în mod regulamentar la trecerile de pietoni „Hai să trecem repede, că ne lasă!” și traversează în ritm alert, demonstrând încorporarea acestei relații de obediență. O posibilă explicație ar fi că discursul public și intervențiile spațiale de sistematizare s-au focalizat predominat asupra drepturilor și facilităților rutiere ale șoferilor în detrimentul celor ale pietonilor.

Astfel, s-au creat practici și interpretări ce legitimează și reproduc relația de submisivitate a pietonilor față de mașini. În acest context, prezența tehnologiilor de supraveghere se încorporează, corpul se raportează la ele ca fiind naturale, de-la-sine-înțelese, ceea ce exclude contestarea sau chestionarea prezenței lor.