În drum spre piață, o locuitoare din Centrul Civic ne ghidează pe o scurtătură mărginită de copaci și garduri verzi, ce separă mini-grădinile blocurilor de o stradă laterală mai puțin circulată.Spre deosebire de orașul zgomotos de la bulevard, al străinilor anonimi și imprevizibili, în spatele fațadelor blocurilor înalte, la blocurile cu 4 etaje, se coagulează o intimitate urbana înțeleasă ca pe o oază de liniște, de conviețuire „civilizată”, ca pe o comunitate cu valori comune, a stabilității, încrederii și apropierii.
La granița dintre spațiul public al bulevardului și spațiul privat al locuinței, se naște un nou tip de spațiu de vecinătate, un nou acasă. Raportându-se la ceilalți locatari ai blocului, dar și la masa amorfă de necunoscuți de la Bulevardul Victoriei, locatarii dezvoltă noi reguli de conviețuire și utilizare a spațiului. Spațiul din spatele blocurilor înalte, construite în anii '50, nu mai este doar un teren folosit în comun de locatari, ci și forme de a trăi împreună, de a se delimita de lumea necunoscuților de la bulevard, a se apropia de comunitatea vecinilor, prin refugii de liniște și stabilitate, trăite ca intimități plăcute.
Chiar dacă ni se vorbește despre oaze de civilizație, privirea evită să se oprească asupra gunoaielor menajere depozitate în afara tomberonului. Poate pentru că ele sunt dincolo de stradă, iar strada devine o graniță ce separă vecinătățile de restul orașului sau poate pur și simplu pentru că au devenit atât de obișnuite încât nu mai atrag atenția.
„Deci ăsta este un loc, cum să zic, plăcut de toată lumea, pentru că în spatele blocului s-a păstrat oarecum liniștea asta și (...) oamenii chiar țin cont de civilizație aicea. Țin cont. Dacă te duci puțin mai încolo, nu mai știi nici cine trece pe lângă tine, nici ce fel de oameni sunt. Aicea, faptul că ai această stabilitate îți creează și o atitudine de liniște, de conviețuire civilizată.”
