La ieșirea din pasajul Rainbow, pietonul nu e direcționat de nici un fel de ghidaj. Mergând înainte printre barele metalice ce obstrucționează parcarea mașinilor pietonul ajunge în mijlocul străzii de unde are de ales între un trotuar neumbrit și presărat cu stâlpi care ghidează mașinile și calea mai umbrită de-a lungul unei instituții financiare, ale cărei ziduri au fost acoperite cu desene.
Preferând zona mai umbrită și mai colorată trebuie să-și facă drum cu dificultate printre mașinile parcate și să meargă pe strada alocată mașinilor întrucât pseudo-trotuarul delimitat de borduri, dar neasfaltat a fost ocupat și el de mașini parcate ilegal. Prin violența liniilor, dinamismul formelor și intensitatea culorilor, desenele de pe ziduri contrastează cu peisajul monoton din jur și par să readucă în atenție aspecte uitate ale zonei, emoții și traume îngropate sub zidurile clădirilor noi și haotice ridicate peste molozul caselor demolate.
Astfel, întoarcerea privirii de la mașinile parcate și vederea graffiti-urilor care sfidează pretențiile de amenajare ale instituțiilor din jur (prin faptul că atrag mașini în zonele de recreere și relaxare ale cetățenilor) dau pietonului încredere că mai sunt voci care militează ca parcul să proiectat mai întâi pentru oameni și mai apoi pentru mașini și instituții de colectare a taxelor.
