Partea a 2-a
Practicarea constantă a acelorași rute de tranzitare a cartierului fac ca anumite persoane întâlnite constant să iasă din masa amorfă a necunoscuților. Astfel, anumiți trecători nu mai sunt străini anonimi, ci fețe familiare ale unor personaje cu propria poveste de viață.
În acest fel, problemele unora dintre cei care frecventează cartierul, pot deveni probleme de interes ale locuitorilor cartierului și ocazii de manifestare a grijii față de aceștia. Într-unul din itinerarele de tranzitare a cartierului, discursul unui tânăr interlocutor se oprește subit, atenția fiindu-i captată de un bătrân cu probleme de mobilitate care își ridică cu dificultate cârjele, ca urmare a unei alunecări.
Tânărul are o conversație scurtă cu acesta, după care ne prezintă situația dificilă a celui despre care spune că „nu îl cunoaște, dar îl știe din vedere”: având un picior amputat, se descurcă foarte greu, mai ales la urcarea în mijloacele de transport în comun. Interesant este că, cu puțin timp înainte de acest episod, atenția tânărului nu este captată de bătrânul cerșetor de sub copacul din fața Bisericii de lemn, probabil ca urmare a prezenței constante a acestuia în același loc, devenind atât de familiar încât nu mai iese în evidență. În mod opus, bătrânul invalid, este mereu în mișcare, fiind constant întâlnit de tânăr în diverse puncte din oraș, ocazii cu care îi oferă ajutorul, creând contexte de a interacționa cu acesta, de a-i cunoaște istoria personală, de a-l individualiza.
